OBSTINA vb. I. refl. (Franțuzism) A se încăpățâna, a se îndîrji. Tu te obstinezi a rămine singur, izolat intr-o tabără părăsită. GHICA, A. 586. Și deacă s-ar fi obstinat ca să o apere, o singură dzi ar fi pierdut toate, CALENDAR (1861), 29/12. Oare ce ar cîștiga... cei cari se obstină a face cu totul contrariul de ceea ce ar trebui să facem? ODOBESCU, S. III, 484. – prez. ind.: obstinez și obstin. – Din fr. obstiner.