OBSIDIUNE s. f. (Latinism învechit, Transilv.) Asediu. Cea de întîi faptă a acelui general fu ca să proclame starea de obsidiune. barițiu, p. a. ii, 258. Spărgînd prin trupele de obsidiune, intra în cetate cu 800 de oameni. id. ib. 509, cf. GHEȚIE, R. m., ALEXI, W. – PI.: obsidiuni. – Din lat. obsidio, -onis.