OBSEDA vb. I. Tranz. (Subiectul indică idei, sentimente, imagini etc.) A urmări, a preocupa neîncetat (pe cineva). Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. vlahuță, o. a. iii, 9, cf. șăineanu, alexi, w. Acest „cri-cri” începu să-i obsedeze auzul. agîrbiceanu, l. t. 315. Obsedai de-același veșnic Și suspect semn de-n-trebare M-afundam în întuneric. minulescu, v. 179. Rîsul isteric al mamaii și gestul pudic al țații Leonora m-au obsedat multă vreme. brăescu, v. 30. Sînt obsedat de un gînd ridicul, cu adevărat bolnav. sahia, n. 22. Aria din „Manon”... mă obseda. teodoreanu, m. ii, 382. Ce luptă cu tine însuți ca să alungi din minte imaginea care te obsedează. bart, e. 229. „Obseda” are, la poporul nostru de păstori, un corespondent foarte plastic: mă paște un gînd. pușcariu, l. r. i, 397. Bălcescu, obsedat de tot ce știa el din paginile istoriei, voi să-i încerce. camil petrescu, o. ii, 285. Numele care îl obseda cel mai mult pe reporter... [era al] portarului de noapte. stancu, r. a. iv, 402. Îmi face impresia că ideea morții îi obsedează. v. rom. martie, 1954, 207. Era foarte nervos și părea obsedat de ceva. preda, r. 160. Rămîn totuși fapte care prin neobișnuitul lor te obsedează ca surprinzătoare acte de eroism. s ianuarie 1960, 23. ◊ Fig. Pictura lui Greco e obsedată de icoana iadului: totul se petrece printre flăcări. ralea, s. t. i, 341. – prez. ind.: obsedez. – Din fr. obséder.