OBRĂZNICIE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare obraznică; necuviință, insolență, impertinență; p. ext. (la copii) neastîmpăr. Numai obrăznicie putea să se cheme îndrăzneala unui ocnaș, care cere să fie tocmit strajă de noapte. POPA, V. 24. Scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale. CREANGĂ, A. 46. Ce obrăznicie e asta, să intri aici? NEGRUZZI, S. I 227.