Definiția cu ID-ul 837592:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
OBROC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboroc s. n.] – Din ucr. uborok.