OBRAZNIC, -Ă adj., s. f. I. adj. 1. (Prin fostele județe Mehedinți și Ialomița) Timid, sfios, rușinos. Ia, nașă, nu fi obraznică! Ia și mănîncă. cv 1949, nr. 5, 25, cf. com. graur. 2. Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent; (cu sens atenuat) neascultător, neastîmpărat. Cel ce nu să știe [vinovat] este mai zăbavnic, iar cel vădit să face mai obraznic. aethiopica, 37^r/9. Cine va fi atît de obraznic ca să să împrotivească la acest fealiu de mărturie? molnar, ret. 107/20. Ești așa de obraznic și șezi înaintea craiului fiind boierimea de față (a. 1799). gcr ii, 169/34, cf. i. golescu, în pr. dram. 82, lb. În zadar se socotește un obraznic autor Către Parnas cu-a lui versuri să-și ia îndrăznețul zbor. heliade, o. i, 118. Suie-te cu Platon pînă mai presus de ceriuri... Și unind cu nebunie a ta obraznică fire, Vîră-te pînă în sînu-i și cearcă dumnezeire. conachi, p. 275. Măi! că obraznici mai sînt gulerații îști cu săbiuțe. alecsandri, t. i, 111. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. creangă, p. 19. Un tînăr obraznic s-apropie. caragiale, o. iv, 147. Un individ... cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, îmi făcu semn să mă opresc. hogaș, m. n. 56. Unii îi aruncau în treacăt vorbe înțepătoare și aluzii obraznice. bart, e. 316. Protestarea actorului i se păru obraznică. v. rom. decembrie 1954, 94, cf. com. din straja – rădăuți. (Glumeț) Oare ce vor fi zicînd boii în mintea lor despre acele obraznice păsăruice? odobescu, s. iii, 23. Da albina, cuminte, cuminte, dar obraznică, zîsă. șez. iii, 27. ◊ fig. Iarna trecută îl apucase-o tusă obraznică de care abia a scăpat în primăvarăș. vlahuță, n. 14. Era o femeie nostimă, cu obrajii de păpușă, cu născiorul obraznic. rebreanu, i. 104. Matematicianul era... cu mărul lui Adam foarte obraznic și jucăuș. ciaușanu, r. scut. 15. ◊ (Substantivat) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet. alecsandri, t. i, 38. Te rog... să-i tai lui Negoiță nasul și urechile și să-l dai afară ca pe un obraznic. caragiale, o. ii, 239. Obraznicul mănîncă praznicul. alecsandri, t. 333. Obraznicul nu piere, dar nici nume bun nu are. zanne, p. viii, 79. ◊ (Adverbial) Obraznic te semețiș. biblia (1688), 38¹/1. Tu obraznic îngînfîndu-te pe urmă, Vrei să schimbi și rînduiala ce te muncește, te scurmă. conachi, p. 264. Era să-i las, măicuță, Cu gluma, și să tac: Era să țip obraznic, Ori ce era să fac? coșbuc, f. 135. II. s. f. (Bot.) Telegraf (Tradeșcantia virginica). cf. țopa, c. 223. – pl.: obraznici, -e. – Obraz + suf. -nic.