OBOSIRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) obosi; oboseală. Durerea ranei făcîndu-să mai nesuferită de ostineală și calul căzînd de obosire, s-au culcat. ist. carol xii, 76^v/8. Orice obosire sau muncă pentru mine Mi-era o mare vină. heliade, o. i, 173. Am început a simți obosirea. negruzzi, s. i, 317. După aceste cuvinte... își plecă fruntea cu o tristă obosire. alecsandri, o. p. 26, cf. lm, ddrf, barcianu, alexi, w., DHLR i, 367. – v. obosi.