Definiția cu ID-ul 922733:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBORÓC, oboroace, s. n. (Și în forma obroc) 1. Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut din scoarță de tei, care servește (la țară) ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora. V. baniță, mierță. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. La măsură a ieșit... Dintr-un snop Un oboroc. TEODORESCU, P. P. 151. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc (sau oboroc) = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns. Ești cel ce astăzi ai lumină; nu o pune subt obroc! las-o să lumineze aproapelui tău. GALACTION, O. I 247. Bată-te pustia noroc, că te-am pus sub oboroc. ȘEZ. I 3. ◊ Fig. Lumina științei de carte nu a mai zăbovit sub obroc pentru cei mulți. I. BOTEZ, ȘC. 8. 2. Coș de nuiele fără fund, în care se prinde crapul (din stuf). Punem oborocul unde umblă ori trece peștele. SADOVEANU, Î. A. 112. 3. (Bucov.) Un fel de ciubăraș în care se înmoaie rufele. Pînă i-or fierbe oalele la foc, ca să toarne în obroc peste cămeși, s-au pus la stative și s-au fost dat la țăsut. SBIERA, P. 309.- Variante: oboroácă (SADOVEANU, O. VII 81, ALECSANDRI, T. 920) s. f., obróc s. n.