Definiția cu ID-ul 1248846:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBOROC s.n. (Mold., ȚR) 1. Vas care servește ca unitate de măsură pentru cereale. A: Norocul nu împarte cu oborocul, ce unora varsă, iar altora nici pică. CANTEMIR, IST. B: Ceia ce vor avea mierță (o b o r o a c e MUNT.) sau veadre sau alte măsuri hicleani . . . pre aceștia foarte să-i cearte cu bătaie. ÎNDREPTAREA LEGII. Să trimită la Țuțora 30.000 obroace de făină și 50.000 obroace orzu. R. GRECEANU. Doao obroace de sămînță. ANT. 1766, 296v. ◊ Expr. A ascunde sub obroc = a tăinui. Faptele lui cele bune strălucesc tuturor, . . . nu sînt ascunse subt obroc. ANTIM. 2. Rație, porție (de alimente) dată cuiva. A: Ieși un călugăr și-l află dînd pîinea și bucatele mișeilor ce luasă obroc de la masă. VARLAAM. Sulger mare, ispravnic pre toate oboroacele ce să dau la cuhnele domnești. URECHE. Făcutu-le-s-au oboroace tuturor de la domnie, de Ie da de toate ce le trebuie. NECULCE; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; AXINTE URICARIUL. B: Și i-au făcut obroc bun, ca să-i prisosească de toate. ANON. CANTAC. Și în toate zilele i-au fost ducînd acel obrocu de la împărăție. LET. 1758, 115r. Variante: obroc (VARLAAM; M. COSTIN; ANON. CANTAC.; R. GRECEANU; CANTEMIR. IST.; ANTIM; LET. 1758, 115r; ANT. 1766, 296v}. Etimologie: ucr. uborok.