OBÓL (< fr., lat.; gr. obolos) s. m., s. n. 1. s. m. (În Grecia antică) Vargă tetraedică din fier care a servit ca unitate bănească până la apariția monedelor. ♦ Măsură pentru greutate. ♦ Monedă de argint, mai târziu de aramă, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. ◊ Obolul lui Caron = potrivit legendei, este moneda plătită de sufletul celui mort luntrașului Caron, la trecerea peste Aheron, în împărăția subpământeană a lui Hades. ♦ (În Europa medievală) Monedă de argint egală cu jumătate dintr-un dinar. 2. s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Monedă de argint sau de aramă, cu diferite valori. 3. s. n. Contribuție modestă în bani; fig. contribuție de orice natură.