OBOL s. m., s. n. 1. s. m. Veche monedă grecească. cf. aristia, plut., ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. De-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decît în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu. pârvan, g. 113. 2. s. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. ext. contribuție de orice natură. cf. marcovici, d. 141/7. Erau osîndiți a aștepta obolul de la trecători. calendar (1855), 140/6. Cu obolul cel din urmă îl silim [pe țăran] să ne plătească pictorii și muzicanții noștri. maiorescu, cr. i, 273, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. ◊ expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. cade. – pl.: (m.) oboli și (n.) oboluri. – Din fr. obole, lat. obolus.