Definiția cu ID-ul 541985:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

oboe [înv. oboè] da caccia (cuv. it. „oboi de vânătoare”; fr. hautbois de chasse; germ. Jagdoboe), instrument de suflat cu ancie* dublă, de forma secerei, mai târziu de forma unui unghi obtuz, utilizat în sec. 17-18. Tubul (cu interiorul de formă conică) a avut ca terminație un pavilion* deschis, luând mai târziu aspectul unei pere. Extinderea scrisă a instr., între si-fa3, notată în cheia de alto (4), mai rar în cheia fa*, sună cu o cvintă* perfectă mai jos. A fost utilizat de maeștrii barocului* (ex. J.S. Bach, Patimile după Matei și Oratoriul de Crăciun etc.). În sec. 19 a fost înlocuit cu cornul englez*.