OBNUBILAȚIE s. f. (Rar) Slăbire, întunecare, umbrire (a vederii, a memoriei etc.). De cîtva timp, bolnavul se află într-o stare de obnubilatie psihică aproape completă. parhon, o. a. i, 267. – pl.: obnubilații. – Și : obnubilațiune s. f. BIANU, D. S. – Din fr. obnubilation.