OBLĂDUI vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A conduce, a cîrmui, a guverna; a administra. Oblăduiea Galileea Irod. tetraev. (1574), 90. Fu pus patriarh la cetatea... Antiohiia, carea oblădueaște toată partea răsăritului (a. 1632). gcr i, 78/14. De va fi mădulariu di ceale mari, ce oblăduiesc, ce să dzice domnesc toate mădularele, atunce va creade pri ceia. prav. 130. Toate aceastea țări elinii le oblăduia. cantemir, hr. 90. Să oblăduiască cu blîndețe turma și norodu ce i s-au încredințat. antim, p. 107. Vrînd... acest om ca să meargă la Iliric unde oblăduia... dregătoriia eparhului. mineiul (1776), 160^vl/19. Se socotiră... să facă pace cu dînsul... dîndu-i titlul de August și lășîndu-l să oblăduiască Britannia. șincai, hr. i, 34/29. Înalta pronie i-au rînduit să ocîrmuiască și să oblăduiască noroade (a. 1802). uricariul, i, 12. La un stăpînitor de norod cum trebuie să bine oblăduiască. zilot, cron. 338, cf. lb. Oamenii cei înțelepți... de s-ar fi născut pe scaun, poate că ar fi oblăduit cu înțelepciune noroade număroase. marcovici, d. 229/16. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate, gorjan, h. i, 3/9. Un neam ce le zicea Basarabi... multă vreme au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc (a. ?). mag. ist. iv, 231/20, cf. polizu, cihac, ii, 219. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că numai este destoinic de a oblădui. odobescu, s. i, 279, cf. ddrf, barcianu. Vlaicu Vodă... a oblăduit moșia pentru slava ei și a lui. davila, v. v. 33, cf. alexi, w. ◊ Refl. Acele... legi nu prevăd altceva decît tot mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. odobescu, s. ii, 16. ◊ refl. pas. Se oblăduia poporul d-un împărat bun. pann, e. i, 1/13. ♦ Intranz. A domni. Oblădui-va (vludui-va s, birui-va h, va birui c², biruiaște c) de la mare pără la mare. psalt. 141. Și-n tot ce-i în mare el oblăduiaște. dosoftei, ps. 28/16. [Potentații] ce oblăduiesc întru norodul Mesiei. n. costin, let. ii, 106/14. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. galaction, o. 67. ◊ (Învechit, construit cu dativul) Ceia ce domnesc limbilor biruiesc cu nușii, și cei mai mari oblăduiesc lor. varlaam, c. 55. ♦ (Învechit) A avea în posesiune, a stăpîni. De va face neștine casă pre loc strein, ...dăm învățătură, cela ce va oblădui acel pămînt, acela să oblăduiască și casa. prav. 26. ◊ Fig. Șoimul multe pasări oblăduiește și biruiește și nici de una nu-i este frică. neagoe, înv. 234/19. 2. A proteja, a ocroti, a apăra, dl, dm. – prez. ind.: oblăduiesc. – Din v. sl. обладоватн.