OBLU¹ (f. oablă) I. adj. 1 Neted, șes: toată acea lată și oablă cîmpie se arătă scăldată într’o lumină gălbuie (ODOB.) ¶ 2 Drept: fagii și brazii cei mai obli și mai groși îi strîmba de-i făcea gînji (RET.); Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secerea (IK.-BRS.); pe asemenea coaste oable sînt cărările caprelor și a hoților (SAD.). II. adv. Drept: lăsăm drumul mare și-o luăm ~ pe cărări de codru și pe scursuri de puhoaie (VLAH.); un surtuc, ale cărui poale lungi îi cădeau ~ pe genunchi (GN.); dar odată sare Țiganul ~ în picioare (RET.) [vsl. oblŭ „rotund”].