OBLONG, -Ă adj. Care este mai mult lung decît lat; lunguieț, alungit. cf. geometria, A. M. 84^v/1, brezoianu, a. 170/8. Ni se înfățișează ochilor o curte foarte spațioasă și oblongă. f. (1869), 270. [Are] foliolele foilor oblungi și nedivizate, grecescu, FL. 25, cf. 31, șăineanu, alexi, w. O femeie... cu... față slabă, oblongă, de o blîndețe suavă, călinescu, e. 29. Ametistul oblong, ca o picătură de apă alungită în momentul căderii, era neobișnuit de mare. id. s. 240. – pl.: oblongi, -e. – Și: (rar) oblurig, -ă adj. – Din fr. oblong, lat. oblongus. – Oblung, -ă < it. oblungo.