OBLON (pl. -oane) sn. 1 💒 Ușă în unul ori două canaturi, sau tăblie mare de fier cu care se astupă deschizătura ferestrei sau ușa unei case, galantarul unei prăvălii, etc., mai ales ca mijloc de pază împotriva spărgătorilor (🖼 3379): a închide, a deschide obloanele; a trage, a ridica, a lăsa ~ul sau obloanele; de-o săptămînă casa își deschisese obloanele ei, mari și albe (VLAH.); toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn (CAR.); cîrciumarul... cînd iese dimineața să-și ridice ~ul de la prăvălie (BR.-VN.) ¶ 2 Ușcioara unei trăsuri, portieră (🖼 3380): sosi într’o trăsură închisă, cu patru cai, întovărășită de doi călăreți la ~ (GN.) ¶ 3 🚜 Maram. Deschizătura prin care se dă vitelor nutreț în iesle (BRL.).