OBLÉȚ s. m., s. n. I. s. m. și n. (Regional) Fiecare dintre bîrnele care formează pereții caselor de lemn (Scundu – Drăgășani). chest. ii 78/73, ib. 80/73. ♦ Bucată de lemn pentru foc.Cf. scriban, d., com. din fostul județ bihor, com. beniuc, a i 22. ♦ Obadă la roată (Cloșani – Tîrgu Jiu). cf. alr i 826/837. II. s. m. Pește mic de culoare albă-argintie, care trăiește în apele dulci; albișor, albișoară, sorean, (regional) uclei (Alburnus alburnus și Alburnus lucidus). cf. dame, t. 127, antipa, f. i. 161. Obleții... prin săgetarea și sclipirea lor strălucitoare atrag pe răpitori de la mari distanțe. atila, p. 66, cf. 255, simionescu, f. r. 225. Cînd te-oi vedea cu oblețul în undiță, te fotografiez. sebastian, t. 19, cf. băcescu, p. 132. Dați pe gîrlă ceva mai încolo sub sălciile alea, unde se alină apa. Văz jucînd obleți. sadoveanu, o. xviii, 582, cf. c. antonescu, p. 117. A început să prindă-n Borcea, în lacul Tiuganului și în privaluri, obleți cu nemiluita. galan, b. i, 72. Aproape de suprafața apei vom pescui obleții veșnic înfometați. vîn. pesc. februarie 1964, 9, cf. h i 120, 328, 418, ii 281, 299, xiv 350, 397, 416, xvi 132, alr i 1746/690, 695, 986, alr ii 6239/704. ◊ Compuse: Obleț-de-mare sau obleț-de-Dunăre = pește cu corpul alungit, mai mare decît oblețul obișnuit, de culoare verzuie sau albăstruie, cu abdomenul alb-argintiu, și care trăiește mai ales în mare (Alburnus chalcoides și Chalcalburnus chalcoides danubicus). cf. antipa, f. i. 161, atila, p. 258, băcescu, p. 41. (Prin vestul Olt.) Obleț-de-rîu = beldiță (Alburnus bipunctatus). cf. id. ib. 117. – pl.: (m.) obleți și (n.) oblețe (com. din fostul județ bihor). – Și: (popular) oblete (ANTIPA, f. I. 161, c. ANTONESCU, P. 118, h xvi 132, alr i 1 746/695, chest. ii 80/73), (regional) bobleț, boblete (antipa, f. i. 161) s. m. – Oblu + suf. -eț.