Definiția cu ID-ul 1357845:
Tezaur
OBIJDUIRE s. f. (Învechit) Faptul de a obijdui. 1. Asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I, 71. 2. Ofensă, jignire. Curtenii au a suferi de multe ori... obijduiri. SADOVEANU, O. XIII, 390. – pl.: obijduiri. – v. obijdui.
- sursa: DLR - tomul X (2010)
- furnizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- adăugată de Nicoleta-Emilia
- acțiuni