*OBIECTA (-tez) vb. tr. 1 A găsi, a arăta cuvintele, a invoca motivele, pricinile pentru care se contestă, nu se admite, se refuză ceea ce susține, ce pretinde altul, a întîmpina: Eliad a declinat (n’a primit), obiectînd că era singurul susțiitor al numeroasei sale familii (I.-GH.); ar fi multe de obiectat, ar fi multe de zis împotrivă ¶ 2 A reproșa, a imputa, a găsi pricină [fr. objecter].