OBERȘTER s. în. (învechit și regional) Colonel. Tuturor ghinărarilor și oberșterilor și la toate alte tistori să poruncește (a. 1792). jahresber. x, 200. Fiind acolea un polcovnic adecă obărster și un maior cu cevași oaste amestecată... turcii au dat năvală... și au prăpădit acea oaste. dionisie, c. 175. Francezii... l-au făcut [pe Bonaparte] obîrster, adecă... polcovnic mare. id. ib. 211. – Pl.: oberșteri. – Și : obărster, obărșter (mîndrescu, i. g. 69), obîrster, obîrștăr (com. pașca), obîșter (mîndrescu, i. g. 69, accentuat și obîșter lexic reg. 92) s. m. – Din germ. Oberster. Cf. magh. óbester.