OBELISC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ sau decorativ, în arta egipteană, în forma unui stîlp înalt și ascuțit la vîrf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră, acoperit cu inscripții hieroglifice; monument modern, asemănător cu cele egiptene. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară.. Ca o pajură trăsnită într-un vîrf de obelisc. TOPÎRCEANU, M. 10. Pe vîrful unui obelisc bătrîn se abate cîteodată și un vultur. CARAGIALE, O. III 243. Pentru un șlic, mai ales să fi fost acel șlic nalt ca obeliscul din grădina publică, s-ar fi dat în vînt. RUSSO, S. 18. ♦ Stîlp scund sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus folosit ca element de arhitectură, ca piatră de hotar etc.