OBEDNIȚĂ s. f. (Învechit) Parte a slujbei religioase care se face (în mănăstiri) după utrenie, în zilele în care nu se oficiază liturghia. Des-de-dimineață, De clopote mi te-acață. Cetești la psalmi, la canoane, Închină-te la icoane. Sfîrșiși ceasuri, obednița, Ad-apă, ia cobilița! codru-drăgușanu, c. 11, cf. com. din CLUJ. – pl. obednițe. – Din slavonul обкдьинць.