ÓBCINĂ (< sl.) s. f. Culme muntoasă prelungă, cu înălțimea de 1.000-1.600 m, dominată, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte. Provine din fragmentarea paralelă sau radiară a suprafețelor de eroziune. Este o formă de relief caracteristică pentru Carpații Orientali, numele de o. fiind frecvent din Maramureș până în zona m-ților Nemira. ♦ Versant comun, constituind hotarul dintre două proprietăți.