OBCINĂ s. f. 1. (Atestat prima oară la 1490, cf. bogdan, D. șt. i, 420) Culme, coamă de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul între două proprietăți (cihac, ii, 223, h x 353, șez. v, 115, alr ii 2495/551, alr sn iii h 808, a v 25,pamfile, c. 48); p. ext. (regional) înălțime acoperită cu pădure (h X 29, T. papahagi, m. 228, com. d. POP), ridicătură pe un platou (h xii 364), deal (h x 129, alr ii 2495/386), cununa dealului (viciu, gl.). Cît iaste cînpu și pădure din locul Chiriții in opcin[ă], nime sa n-aibă tr[e]ab[ă] făr numai ficiorul lui Ghiorghie (a. 1611). ștefanelli, d.c. 1. Pără în vîrvul Ciortolocului, în hotaru Putnei și pe opcina Ciortolocului (a. 1742). uricariul, xi, 223. Dovedind piatra veche, s-au pus altă piatră ce căută pe opcină în sus (a. 1778). ib. xvi, 317. Au purces, de m-au dus spre opcina muntelui spre Trotuș (a. 1804). ib. iv, 93/12. Sărind cu îndrăzneală, mă trezii pe muchea unei opcini pleșuve și largi, la picioarele căreia munții se tupilau smeriți, hogaș, m. n. 182. De mi-ar fi rămas oasele pe vreo arșiță ascunsă ori obcină fulgerată de șrapnele, încă mai împăcat aveam să fiu cu soarta ce multă vreme nu mi-a fost prietenă. i. botez, b. i, 178. Badea Gheorghe Macovei... a privit cătră opcina Mogîldei frămîntare de nour negru, sadoveanu, o. vii, 354. Gonașii... vin hăulind spre o potecă de opcină, unde se ațin puștile, id. ib. x, 465, cf. xii, 20. Pe cel deal, pe cea opcină Este-o creangă de sulcină. pop. În Poiana-Mărului... era pe timpul dacilor un tîrgușor în care se adunau aceștia de pe munți și opcini cînd aveau ceva de vîndut ori de cumpărat, marian, t. 6. În cel vîrvuț de opcină, Este-o cruce de cetină, tiplea, p. p. 68, cf. 114. Pe cea gură de opcină Șede mîndra și suspină bud, p. p. 59, cf. 80. Foaie verde ș-o colină, Peste deal, peste obcină, De la deal de cea grădină, Sună cobzuliță, sună. i. cr. iii, 342. Pentru ochi ca murele, Înconjuri pădurile, Opcina cu muntele, șez. xii, 139. Un fecior de pe obcină Dusu-o-n țară străină. bIrlea, b. 34, cf. 65, id. c. p.125. Să o bată gîn-durile, Ca pe mine vînturile Păst’e tăt'e opĉińile. t. papahagi, m. 116, cf. 26, 32. ♦ (Regional) Cumpăna apelor. Opcină este acea care desparte obărșiile apelor curgătoare, unele din față cătră o apă mare, și altele din cealaltă față cătră altă apă mare, spre pildă: opcină între Prut și Bîrlad. uricariul, i, 391, cf. cihac, ii, 223, BARCIANU, ALEXI, W., I. BRĂESCU, m. 69. ♦ (Regional) Drum de care sau cărare pe vîrful muntelui. cf. șez. xix, 106, bÎrlea, c. p. 380, t. papahagi, m. 228, chest. iv 23/558 a, 571. 2. (Regional, glumeț) Loc pe cuptor unde dorm copiii (Marginea – Rădăuți), chest. ii 325/241 a. ◊ Expr. Hai la obcină = hai la culcare. i. cr. ii, 276, cf. com. din vicovu de sus – rădăuți. – Scris și: opcină. – pl.: obcini și obcine. – Din v. sl. обьчинь.