OASTE¹ s. f. 1. (Învechit și popular) Armată. Sisin... multe oști birui (a. 1550 – 1580). gcr i, 6/5. Pre faraon, cu toată oastea lui, valurile măriei coperi-i. coresi, ev. 65, cf. 71, 305. Întrarmîndu-se va purta oștile înainte lui. palia (1581), 207/13. Iar de rândul celor oști de maiinte, i-au bătut moldoveanii (a. 1617). rosetti, b. 88. Să tocmești oastea toată ceelantă pregiur cetate. herodot (1645), 207. Ștefan Vodă... de războaie se găti, că au împărțit oștii sale steaguri. ureche, ap. gcr i, 70/35. Scăpîndu-se de oastea cea călărășască, Ion Vodă și-au dat glas cu cazacii să se pedestrească. simion dasc., let. 232, cf. gcr i, 191/13. Cînd au stătut a sosire steagurile oștii noastre. m. costin, let.² i, 359. Iancul Vodă... multă izbîndă făcea cu oștile împrotiva turcilor (cca 1660-1680). gcr i, 177/22, cf. anon. car., lex. mars. 228. Mulțimea împotrivnicilor... era mai multă decît oastea lui (a. 1705). gcr i, 357/33. Mazepa hatmanul... au lăsat în cetate oaste de a sa. n. costin, let.² ii, 57. Di ce merge pre acolo, că calea oștii nu-i într-acolo. neculce, l. 50. Amfilog... au gătit oștile și au plecat la Ierusalim (cca 1750). gcr ii, 55/34. Între toată oaste nu era unul cari să îndrăznească a să asămăna cu Odisef (cca 1750 – 1780). id. ib. 83/8. Domnul... ceru oaste ca să meargă asupră-le. dumitrache, ap. gcr ii, 126/33. Gătind oaste, merse împotriva lor. văcărescul, ist. 257. Nu ave nici o mie de oamini oaste regulată. ist. carol xii, 21^r/16, cf. șincai, hr. i, 117/27, clemens. Oastea ce generalul căpetenie lua cu sine era de 24 batalioane. cr (1829), 82²/2. Erea și foarte viteaz ș-avea oaste multă. gorjan, h. i, 1/17. Ea era armată cu sulițe și se rînduia în falange sau gloate... de unde a venit și expresia „a se îngloti oștile”. bălcescu, m. v. 614. Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mîndră oaste, Oaste de români! alecsandri, p. i, 52. Plînge și suspină tînăra domniță... Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. bolintineanu, o. 33. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? eminescu, o. i, 147, cf. 144. Mai marii lui văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. creangă, p. 297. Oastea cȋtă o putuse stringe-n grabă... era parte risipită, parte prinsă. caragiale, o. ii, 289. Pe meterezele ei au stat dîrzi în fața lui Sobiețchi cei 19 plăieși, luptînd c-o oaste-ntreagă. vlahuță, o. a. ii, 163, cf. 119. Voinicii formau cetele, cetele se grupau ȋn pȋlcuri, iar pȋlcurile, fie ele în marș, fie ȋn linie de bătaie, constituiau oastea. bogdan, o. 378. Peste cȋteva zile trebuie să plece la oaste. rebreanu, r. i, 128. Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. sadoveanu, o. v, 489. Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. camil petrescu, o. i, 8. Ce oști străine ți-au încălcat hotarele împărăției? v. rom. martie 1954, 163. Cele oști leșești. teodorescu, p. p. 49. Oștele au alergat, Porțile de-au încuiat. șez. v, 94. Trăian... o făcut poduri păstă Dunăre, o venit cu oastă, cu armade multă. densusianu, Ț. h. 163, cf. cv 1949, nr. 4, 54. La război ca să pornească La război cu oștile, Ca să-și scape țările. balade, iii, 357. N-am loc ca Drăgoi în oaste, se zice cînd cineva e gonit din toate părțile. zanne, p. iv, 531. ◊ fig. Vedea adesea cum oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. dunăreanu, n. 172. ◊ (Învechit) Om (sau voinic) de oaste = oștean, soldat. Voinic de oaste. st. lex. 168/2. Cȋnd s-au corunat craiul... și oameni de oaste au fost (cca 1660 – 1680). gcr i, 177/39. Să poroncească oamenilor săi celor de oaste să nu strice Țara Moldovii. neculce, l. 18. Oaste de mare = flotă. Mare oaste de mare au trimis în contra sarachinilor. șincai, hr. i, 137/2. ◊ Expr. A face oastea = a executa serviciul militar. A făcut oastea doisprezece ani. rebreanu, i. 14. (Rar) A pune oști tătărăști = a mînca exagerat de mult. cf. pamfile, j. ii, 157. (Familiar, glumeț și depreciativ) Oastea lui Papuc, se spune la adresa unui colectiv neorganizat, nedisciplinat. Harap Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii; parcă era oastea lui Papuc. creangă, p. 249. Oastea lui Papuc: unul vine, doi se duc. pamfile, j. ii, 157. ♦ (Învechit; eliptic) Oșteni, soldați. Ș-au purces în gios cu mare gătire, cu 2 obuzuri, unul leșescu, 70, 80 de mii de oaste și mai bine. neculce, l. 139. S-au făcut mare război încît au murit 350 mii de oaste. văcărescul, ist. 253, cf. 250. Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. hasdeu, r. v. 141. ◊ (Prin analogie) Pe drum se-nșiră o oaste: e oastea proletară. păun-pincio, p. 93, cf. arh. folk. i, 229. 2. (Învechit) Război; luptă, bătălie. De unde sîntu oștile (războaie n. test. 1648, războaiele biblia 1688) și sfadele ȋntru voi? cod. vor. 128/1. Lua războiure (oștile h) pără în cumplitul pămîntului. psalt. 89. De nu-ș va cruța voinicii, la vreamea de oaste. coresi, ev. 71. Atunce se tîmplă oaste cu turcii. moxa, 379/7, cf. 387/13. Oști nu vor fi, ploi în vreame și păinile se vor mulți. paraclis (1639), 257, cf. 255, 262, prav. 290. Cînd veți auzi oști și răzmirițe nu vă spămîntareți. n. test. (1648), 97^v/30, cf. 58^v/15, anon. car., lex. mars. 190. Craiul leșescu... nu făcea oaste împotriva păgînilor. ureche, l. 100. Prea lesne au primit Mihai Vodă acest lucru, ca un om de oști purure poftitor. m. costin, let². i, 253. Au venit poroncă la Dabije Vodă, de s-au gătit de oaste. neculce, l. 33. Strălucirile unei vieți bune, neumplînd pămȋntul de oști, ...făr de rane, făr de sînge. antim, p. 4, cf. dumitrache, ap. gcr ii, 128/9. La vremi de oaste... să aibă datorie a merge și prințipul. văcărescul, ist. 255. Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. bălcescu, m. v. 56. Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. bolintineanu, o. 33. Se întoarse de la oaste împăratul. ispirescu, u. 16. ♦ (Regional) De-a oastea = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători caută să prindă cu o frînghie pe un altul, în așa fel încît acesta să nu mai poată fugi. cf. pamfile, J. i, 26. – pl.: oști și (regional) oaste (alr ii 4 946/36, 102, 219, 279, 316, 346, 349, 353, 362, 848, 886), (învechit și regional) oște. – gen.-dat.: oștii și oastei, (învechit) oștei (șincai, hr. ii, 62/36), oștiei (viciu, col 73). – Și: (învechit și regional) oastă, (regional) oaște (alr ii 4946/130) s. f. – lat. hostis, -em „dușman”.