OASPE s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, (regional) vindic, gost. v. invitat, conviv. Vineră cătr-însul oaspeți. coresi, l. 140/8. Adună [flori frumoase], stăpîniloru-ș sau oaspeților iubiți cu drag aducu-le, iară ei cu bucurie le priimesc. id. ev. 309. Avea Avram... leage fără ospe să no mărănce (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 189/11. O, dulce ospe, la mine vino (cca 1600-1650). gcr i, 137/3, cf. paraclis (1639), 261. Pune alți oaspeți la masa sa. varlaam, c. 323. Prindeț mînă sorori cu cest nou ospe (a. 1674). gcr i, 216. Pre toți călătorii priimiia întru casele lor, carii era oameni streini, oaspeți. cheia În., ap. gcr i, 237/35. Cu laudă mare aduse înaintea oaspeților săi vasele ceale de aur (a. 1683). gcr i, 271/29. Țe-am adus oaspeți, care ți-am scris că-ți voi aduce. ist. Ț. r. 31. Mergi de spală picioarele oaspelui (cca 1705). gcr i, 352/18. Această adunare de oaspeți să face în ograda casii. ist. am. 64^r/19, cf. 85^r/14. Fac mese mari, chefuiesc, Chem oaspeți, ce-i lingușesc Să-i laude că-s galanți. mumuleanu, ap. gcr ii, 248/14. Primește-mă de oaspe. heliade, o. i, 309. Mergi de te gătește ca să primim oaspeții veniți la noi de prin fundul lumii. alecsandri, t. i, 410. Ce fac oaspetele noastre? bolintineanu, o. 460. Strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră. creangă, a. 11. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. caragiale, o. ii, 256. Acuma, dragă oaspe, mergi cu bine. davila, v. v. 183. Trăsura aștepta în curte să-i ducă la gară pe oaspeți. agÎrbiceanu, a. 252, cf. 124. Afară de mine nu-i cunoșteam alt oaspe. m. i. caragiale, c. 44. Îi propuse să fie oaspele lui la moșie. rebreanu, r. i., 53. Mătușă-sa se bucură de un asemenea oaspe. c. petrescu, c. v. 62. Și în alb veștmînt de sărbătoare, Să aștepți să-ți bată-n ușă-un oaspăt. lesnea, p. e. 50. Am chemat alți oaspeți, Mai tineri, mai proaspeți, La masă. beniuc, v. 140. A fost vreme de trei zile oaspetele familiei Matei. galan, b. i, 474. Asculta înmărmurit vorbele muiate în venin ale oaspetelui său. vornic, p. 162, cf. 13. Au venit la noi doi oaspeți proaspeți. șez. iv, 228, cf. alrm i/ii h 354. Cu vasul gol nu pofti oaspeți. zanne, p. iv, 225. Oaspele nechemat n-are scaun. id. ib. 226. Oaspătul nu mănîncă ce gîndește, ci mănîncă ce găsește. id. ib., cf. 144, iii, 450. ◊ Fig. Să avem pre Dumnedzău oaspe în sufletele noastre. varlaam, c. 146. Oaspeții caselor noastre, cocostîrci și rîndunele, Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele. alecsandri, p. iii, 7. Lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei. eminescu, o. i, 152. Nicolai puse pușca la ochi spre a pedepsi pe gingașa oaspeță a pădurii de îndrăzneala ce avusese să turbure liniștea vînătorilor. gane n. i, 139. Pe lumea asta-s oaspăt Și trebuie să plec. lesnea, i. 130. Din bradul acela se auzeau în fiecare an, întâi, după somnul iernii, cîntările oaspeților primăverii. sadoveanu, o. iii, 130. În țara noastră este o pasăre oaspete de vară frecvent. linȚia, p. ii, 71. Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri. alecsandri, p. p. 162. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție etc. sau asistă (ca invitat, ca reprezentant delegat etc.) la o solemnitate, la un spectacol etc. Pentru ce să facem noi rușine acestui craiu, oaspe ce-au vinit la noi? neculce, l. 270. Aici planul expediției fu părăsit și se refuză oaspetelui [Cantemir] guvernul în toată suveranitatea asupra Harcovului și moldovenilor săi, pe care el îl ceruse. iorga, l. i, 241. A devenit o tradiție ca la marea noastră sărbătoare națională să fie de față numeroși oaspeți de peste hotare. scînteia, 1953, nr. 2749, cf. ib. 1960, nr. 4863. ♦ Spec. Musafir la nuntă; nuntaș. Strinsără pre toți cîți aflară răi și buni și să împlu nunta de oaspeți. n. test. (1648), 28^v/24. La ospăț... tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari. coșbuc, b. 21. În Transilvania tot oaspetele aduce cu sine cîte ceva de ale mîncării. sevastos, n. 285, cf. alrm i/ii h 353, 354. ♦ (Regional) Cel care vine la nuntă cu tatăl miresei (Ceplenița – Pașcani). alrm i/ii h 354/540. 2. (Rar, calc după fr. hôte) Gazdă, amfitrion. cf. șăineanu, d. u. La sosirea mea, ceilalți mosafiri erau la a doua țuică, iar oaspetele la a treia. m. i. caragiale, c. 9, cf. 38. – pl.: oaspeți și (neobișnuit, f.) oaspete. – Și: oaspete s. m. și (neobișnuit) f.; oaspet (budai-DELEANU, LEX., TDRG. DR. v, 761, ROSETTI, L. R. I, 100), oaspăt, (învechit) ospe s. m.; (rar, cu sg. refăcut după pl.) oaspeț, -a (tdrg) s. m. și f. – lat. hospes, -itis.