OAREUNDE adv. 1. (Învechit și regional) Undeva. Însă nu de vedearea aceluia ceriu grăiaște scriptura, ce de alte ceriure, jos oareunde ce sînt. coresi, ev. 461, cf. 447. Se duse Menelai oareunde. moxa, 352/25. Au fost oareunde un cucon. prav. 259. Cum și prea înțeleptul Solomon oareunde întru scripturile lui zis-au (a. 1648). gcr i, 132/11. Spune cum că fiind bolnav, zac oareunde la țară. aethiopica, 34^r/15, cf. 21^r/9. Iaste scris oareunde pentru Antonie cel Mare. varlaam-ioasaf, 175^r/4. Această greutate care am primit-o peste dreptățile noastre fără de a ne jălui oareunde (a. 1793). uricariul, vi, 166, cf. șincai, hr. ii, 5/33. Un vînătoriu fiind aci oareunde ascuns au săgetat pre vultur. țichindeal, e. 5/20, cf. 29/21. Să zice că oareunde un împărat curios Vrea să afle... omul cel mai lenevos. pann, p. v. i, 109/1. La un crai oariundi vinit-au um... om și au laudat înaintea craiului caii din Araviea. pop., ap. gcr ii, 360, cf. jarnik-bȋrseanu, d. 264. Să-ți aduci, bade, aminte Că-i blăstăm de oareunde. doine, 5, cf. țiplea, p. p. 113. 2. (Învechit) Oriunde. Oareunde-l ajunge, trînteaște-l. coresi, ev. 78, cf. 79. Oareunde se mulțiră păcatele, acolo mai covîrși darul (cca 1633). gcr i, 84/13. Oareunde și în ce loc veri căuta..., acolo-l veri afla (cca 1600-1650). id. ib. 138/40. Oreunde auziia că să nevoiaște cineva întru lucruri bune, îndată mergea acolo. gavril, nif. 12/23. – Și: (învechit) oreunde, vareunde (coresi, ev. 447), (regional) oareinde (com. sat. v, 77) adv. – Oare¹ + unde.