OACĂR, -Ă adj. 1. (Învechit și regional, despre oi) Cu pete închise pe față (tdrg), alb cu pete ruginii (viciu, gl., dr. iv, 441, ix, 471), cafenii ( gr. s. vi, 241) sau negre (cade, dr. ix, 471, dragomir, o. m. 202, a v 6, 20, com. din. erata – turda) pe bot sau (rar) pe piept (păcală, m. r. 137); oacheș (dr. i, 262, precup, p. 24). v. cărăbaș. Preîmbla-voiu astăzi toate oile tale și voiu aleage oacărăle și pistruile oi... și ce va fi pistruiu și oacăr va fi simbria mea. palia (1581), 121/5. Oaie, oaie oacără, ieși în deal și dapănă. biricescu, p. p. 372. Oaie, oaie oacănă, șade jos și dapănă (Vîrtelnița). gorovei, c. 398. Într-o foaie, cartifoaie, șade o oaie oacănă (Fragii). păsculescu, l. p. 83. ♦ (Substantivat, regional) Oaie oacără (1). cf. chest. v 76/62, 81. 2. (Învechit, despre oameni) Cu pete pe obraz. cf. lb, polizu, cihac, ii, 679. 3. (Regional, despre oameni) Murdar, nespălat (Jina – Sebeș), gr. s. vi, 240. S-o făcut toată oacără... cînd o venit era toată oacără. ib. 4. (Regional, despre cai) Care are ochii de culori diferite; ceacîr. com. din bonț – gherla. – pl. : oacări, -e. – Și: (regional) ocăr, -ă (viciu, gl.), oacăn, -ă, oacră (a v 20) adj. – Etimologia necunoscută. Cf alb. vakër (ë) „oaie sau berbec cu botul și picioarele negre”, bg. вакъл.