OAC interj. (De obicei repetat) Cuvînt care redă strigătul broaștelor; orac, niorc. Broasca striga: oacaca! oacacal pop., ap. gcr ii, 335. Broasca face oacaca! h vi 8, cf. vii 29. Cîntă: uac ! uac ! alr sn iii h 730/76. (Substantivat, în expr.) Se dă de-a oacaca = înoată cu capul afară (ca broasca). păcală, m. r. 140. – Și: oa (alr sn iii h 730), oacaca (accentuat și oacaca ib., oacaca ib. h 730/769), oacoacoa (ib. h 730/27), oacăca, oacăcă (ib. h 730/414), oacîcî (ib. h 730/836), oatata (tdrg, alr sn iii h 730/228), ocaca (ddrf, tdrg, alr sn iii h 730/605; accentuat și ocaca ib. h 730/836), ocăcă (alr sn iii h 730), ocăca (ib.), ocîcî (ib. h 730/848; accentuat și ocîcî ib. h 730/836), uac, văcaca (ib. h 730/520) interj. – Onomatopee.