Definiția cu ID-ul 690560:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît feru și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu unde ĭa foc cartușu’n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță.