NĂZUROS, -OASĂ adj. 1. (Despre oameni; p. ext., rar, despre animale) Care face nazuri, care are toane, mofturos, capricios, (regional) năsfiros (1), năturos (1); pretențios. [Măceșul] zise dar că e de vița Trandafirilor faimoși, Să se bucure lelița Și flăcăii năzuroși. heliade, o. i, 135. Cucoana Tarșița s-au arătat cam năzuroasă pînă acum. alecsandri, t. 1 362. Dar năzuroasă mi s-a mai făcut nevasta! slavici, n. ii, 84. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ispirescu, l. 22. Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. id. ib. 400. Actrițele mai năzuroase nu voiau să umble prin oraș decît în birjă. ap. tdrg. Opriți în poliță o bucată de mămăligă, numai să nu fie ciupită, știți cît îi de năzuros mangositul ceala. ap. tdrg. Unul din tovarăși... s-a arătat năzuros-mofturos. pamfile, cr. 35. În aceleași ape, pe cît sînt aceștia [peștii răpitori] de flâmînzi și de lacomi..., pe atît sînt ceilalți – nerăpitori – de îmbuibați și năzuroși. atila, p. 67. Oameni cam decolorați și vagi..., dar foarte năzuroși și prepuielnici. teodoreanu, m. u. 13. Deveni năzuros. Găsea că vinul nu e destul de vechi. stancu, r. a. v, 121. ll socotea mai degrabă „de un hram cu maică-sa”, cu neamurile Victoriței, adică năzuros, nestatornic, fricos. galan, b. ii, 12. (fig.) Se-ntoarce iarăși năzuroasa toamnă, Acuma-i soare Și acuma plouă. anghel-iosif, c. m. ii, 139. ◊ (Substantivat) Da las’ cuconășelule, ai văzut năzuroasa, parcă-i cucoană mare. pr. dram. 390. Nu te căciulești năzurosului or ușurelului. jipescu, o. 81. 2. (Rar; despre cai) Care se sperie repede; sperios, fricos. cf. dame, t. 51, ȘIO, II₁, 406. – pl.: năzuroși, -oase. – Nazuri (pl. lui naz) + suf. -os.