NĂVRĂPl vb. IV. Intranz. (Învechit; cu determinări introduse prin pre. „în”, „asupra”) A năvăli (1, 2,), a se năpusti (2); a da iama în... Deci, dulăul atîta era de bun păzitoriu..., cît nici frunza de vînt să se clătească și el asupra sunetului să nu năvrăpească cu putință nu era. Cantemir, ist. 70. Jigania rea nicicum în herghelie să năvrăpească, au măcar să se lipească nu putea. id. ib. 76, cf. 195. Cu toții..., asupra nevinovatului și bunului împărat năvrăpăsc și acolea pe loc neomeneaște îl ucig. id. hr. 225, cf. baronzi, l. 115, ddrf, tdrg, scriban, d. – prez. ind.: năvrăpesc. – Din slavonul НаВРаПНТН.