NĂVRĂPITOR s. m. (Învechit) Năvălitor, agresor; uzurpator. Aceștia aceiași romani sînt care, după ce latinii cu amăgeală apucasă Țarigradul de la greci, împotriva năvrăpitoriului Balduin, biruitoare arme au purtat. CANTEMIR, hr. 18, cf. BARONZI, L. 115, DDRF. – pl.: năvrăpitori. – Și: năvrăpitoriu, nevrăpitor (baronzi, l. 126) s. m. – Năvrăpi + suf. -tor.