NĂVRĂPITOR s. m. (Mold.) Năvălitor. Aceștia aceiași romani sînt care, după ce latinii cu amăgeală apucasă Țarigradul de la greci, împotriva năvrăpitoriului Balduin, biruitoare arme au purtat. CANTEMIR, HR. Etimologie: năvrăpi + -suf. -tor. Vezi și năvrap, năvrăpi, năvrăpitură. Cf. n ă v r a p.