NĂVRĂPI vb. (Mold.) A năvăli, a se năpusti. Jigania rea nicicum în herghelie să năvrăpească, au măcar să se lipească nu putea. CANTEMIR, IST. Cu toții ... asupra nevinovatului și bunului împărat năvrăpăsc și acolea pe loc neomeneaște îl ucig. CANTEMIR, HR.; cf. CI, 96, 98. ◊ Fig. Sau Corbului spurcată slujbă, sau Crocodilului cruntă plată cu a Inorogului curăție să facă tare năvrăpiia. CI, 173. Etimologie: sl. navrapiti. rezi și năvrap, năvrăpitor, năvrăpitură. Cf. l o v i (1), n ă d u l i.