NĂVRAP s. m. Pedestraș din armata neregulată a Imperiului otoman; p. ext. năvălitor, jefuitor. Iară turcii s-au pornit pe urma lui Basarabă Vodă și... au slobozitu năvrapii săi, de au prădatu toată țara. ureche, l. 91, cf. ddrf, tdrg. Prin laturea deschisă intrau, la halca, navrapi tatari și spahii de la Anatolia. sadoveanu, o. xiii, 877, cf. 879, xii, 315. Călărimea boierilor a trecut cu flamurile fîlfîind la năvrapii împărăției. id. ib. xviii, 16, cf. der. – pl.: năvrapi. – Și: navrăp s. m. – Din slavonul НаВРаПЪ „jaf”.