Definiția cu ID-ul 692726:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NĂSĂUD 1. Dealurile sau Muscelele Năsăudului, dealuri piemontane înalte (400-1.100 m alt.), situate pe marginea NE a Pod. Transilvaniei, la poalele M-ților Rodnei și Bârgăului, între văile râurilor Sălăuța (V), Cormana (E) și Someșu Mare (S). Sunt alcătuite din conglomerate, argile marnoase, gresii și nisipuri, au structură monclinală, sunt faliate și puternic fragmentate de ape. Prezintă un relief specific de cueste. Alt. max.: 1.112 m (vf. Măgura). Acoperite de păduri de fag. 2. Oraș în jud. Bistrița-Năsăud, la poalele dealurilor cu același nume, la 330 m alt., pe Someșu Mare; 11.302 loc. (2000). Fabrici de mobilă, cherestea, de prelucr. a maselor plastice și de țesături extralate. Filatură de bumbac. Produse alim. (panificație, băuturi alcoolice, bere, sucuri). Centru pomicol. Centru etnografic și de artă populară (broderii fine aplicate pe bluzele femeilor și pe pieptarele bărbaților). Muzeu cu secții de istorie, etnografie, artă, științele naturii. Muzeul memorial „Liviu Rebreanu”, inaugurat la 2 iul. 1957, în localit. componentă Liviu Rebreanu. Menționat documentar ca sat în 1264 și ridicat la rang de târg în 1765. În 1766 a fost înființată prima școală cu limba de predare română, în 1784 s-a inaugurat un institut militar pentru pregătirea ofițerilor și subofițerilor, în 1858 a luat ființă Preparandia, iar la 4 oct. 1863, Gimnaziul (predare în limba română). Biserică ortodoxă (1880-1884).