năstáv n., pl. urĭ (vsl. nastavŭ, instituțiune, direcțiune. V. postav). Est. Rar azĭ. Îndemn, îmboldire, poruncă (misiune) divină saŭ inspirațiune: vai mĭe, năstav de sus! (Beld. 968, Let. 3,359 și Con. 263 și 275). Noroc, șansă: dă-ĭ, Doamne, năstav bun! Boală grea: l-a păcălit năstavu. Munt. Durerile nașteriĭ: a apucat-o a apucat-o năstavu.