năstav (năstavuri), s. n. – 1. Întemeiere. – 2. Impuls, inspirație. Sl. nastavŭ „întemeiere; dirijare” (Cihac, II, 723). Sec. XVIII. – Der. năstăvi, vb. (a dirija, a conduce, a inspira), din sl. nastaviti; năstavnic, s. m. (șef, director), sec. XVII, înv.; năstăvitor, s. m. (conducător, șef), înv.