NĂSLITURĂ s. f. (Mold.) Pornire, imbold. Că-i de viață năsliturile înțeleptului să să abată de către iad să să mîntuiască. DP, 9^r. Credinciosul Leon, învitat de dor d[u]mn[eJdzăiesc, ca dintr-o d[u]mn[e]dzăiască năslitură, întîi feace svi[n]t[u]lui bisearică. DOSOFTEI, VS. Etimologie: năsli + suf. -tură. Vezi și năsli. Cf. năstav, strămurare.