NĂPUSTlRE s. f. Acțiunea de a (se) năpusti. 1. (Regional) Eliberare; demitere. cf. năpusti (1). cf. bugnariu, n. 261/18. 2. (Rar) Năvală (I 1). Cf. năpusti (2). Ca un vultur p-a sa pradă, Ce-și repede năpustirea, Dă un geamăt, lungi mugiri. heliade, o. i, 84. Voinicul calcă-n picioare Pe rănitul care moare; Iar pedestrul doborît În cumplita năpustire, Sub a calului izbire, A căzut și a perit. negruzzi, s. ii, 82. 3. (în dicționarele din trecut) Lăsare, părăsire, abandonare. cf. năpusti (3). cf. LB, PONTBRIANT, d., costinescu. – pl.: năpustiri. – v. năpusti.