NĂPRĂSNICIE s. f. 1. (Învechit, rar) Ceea ce este neașteptat, neprevăzut, spontan. cf. pontbriant, d. 2. (Rar) Silnicie, violență. Suferința trupească pe care le-o pricinuia cu năprăsnicia lui, i-o răbdau. macedonski, o. iii, 55. ◊ Fig. Limba nu poate fi scoasă cu meșteșugire și năprăsnicie din calea ei firească. i. negruzzi, s. i, 428. 3. (Învechit, rar) Grozăvie, urgie. Năprăsnicia acestii vremi de răsmiriță (a. 1809). TES. ii, 341. – pl.: năprăsnicii. – Năprasnic + suf. -ie.