NĂPRASNĂ s. f. 1. (Învechit; în loc. adj. și adv.) De (sau din) năprasnă = (care vine, se produce etc.) dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; subit, fulgerător. De neprasne săgeta-l-vo-l și nu se vor teame. psalt. hur. 56^v/2. Întru amiadzădzi străluci lumiră multă de năprasnă spre menre. cod. vor. 38/29, cf. 98/3. De năprasnă-mi vine și-mi sosi ceasul de mortea (cca 1550). cuv. d. bătr. ii, 449/7. De năprasnă (în pripă D) săgeată elu și nu spămăntă-se. psalt. 120. Vine de năprasnă moartea și răpeaște pre noi nedereptați și nepocăiți. coresi, ev. 74, cf. id. l. 38/1. Și aceia vor veni de năprasnă. cod. tod. 227, cf. 213. Fu cutremur mare în cetatea Salimului și de năprasnă să cutremură și să răsîpi toată cetatea (a. 1600 – 1625). gcr i, 68/1. De năprasnă să arătă un nuăr mare. varlaam, c. 443, cf. 129. Din năprasnă-m veni ceasul morțeei cel înfricoșat (a. 1669). gcr i, 185/22. Cei bogați sărăciră, și cei înțelepți făr'’ de zăbavă și de năprasnă nebuniră. neagoe, înv. 141/9. De năprasnă... l-au înproșcat cu pietrile. dosoftei. v. s. noiembrie 128^v/23. De năprasnă căzu spre dînsul întunearec și întunecare. cheia în. 62^v/7. De năprasnă văzu... pre Domnul nostru Isus Hristos (a. 1691). gcr i, 288/24. Într-acesta chip au hălăduit și Iordachi aga, de acea cumplită și de năprasnă primejdie. n. costin, let. ii, 129/11. Acolo de năprasnă au murit. cantemir, hr. 253, cf. 262. Împăratul, deaca înțelease, de năprasnă să umplu de mînie. anon. cantac., cm i, 177, cf. 95. Și de năprasnă, vărsîndu-i-să lacrămă fierbinte, îi opriia limba. aethiopica, 5^r/13. Rîurile îi voru îneca de năprasnă, mineiul (1776), 82^r1/8. Nu iaste moarte mai fericită și mai de poftit decît cea de năprasnă. maior, p. 34/16. Cînd se întunecă stealele de năprasnă. calendariu (1814), 80/25. Fumul acela răsfirîndu-se, cine-l va mirosi, moare îndată și de năprasnă. dionisie, c. 172. Voind a se abate cătră țărmurile mării, de năprasnă au rămas înlemnit, l-au cuprins gălbineala morții. drăghici, r. 155/22, cf. 161/4. Auzirăm de năprasnă șuierătura șarpelui. gorjan, h. ii, 37/6. Dă năpraznă, blăstemul lui Dumnezeu fu și dete un potop mare foarte (a. 1837). iorga, s. d. xv, 278. Nici să-l oprească vreun gard pe luncile bine-nverzite, Cînd de năprazn-a venit în urma furtunei lui Zeus. murnu, i. 89. Dădu de năprasnă poruncă de încălecare. sadoveanu, o. xiii, 158, cf. id. m. c. 187. 2. (Învechit și regional) Întîmplare neplăcută, nenorocită, groaznică (survenită pe neașteptate). Judecătorii criminalului, cu o zi înainte pănă a nu întră în cercetarea pîrîților, să le dea de știre pentru ca să nu să înspăimînteze de năprasna înfățoșării. pravila (1814), 8/10, cf. lm. El totuși Știa năprasna ce urma să fie. murnu, o. 2. Mă gîndeam cum are să sfîrșească toată năprasna asta, să ne întoarcem odată pe la necazurile noastre. c. petrescu, î. ii, 8. Că va fi năprasnă, locotenentul Vieru nu se îndoia de fel. camilar, n. ii, 446, cf. 122. – pl.: năprasne. – Și: năpraznă, neprasne, nepraznă (lb, barcianu, alexi, w.), nepreasnă (ddrf, barcianu, alexi, w.) s. f. – Din slavonul напрасно.