NĂPLAT s. m. (Regional) 1. (Mai ales la pl.) Obadă (la roata căruței). Mă uit, cum se întoarce roata cu năpladul (obada) acum în sus, acum în jos. calendariu (1844), 73/18. Părțile roților se numesc: buciumul, în care vin bătute spițele, iar în capul acestora vin năplații, ce să țin în cerc prin mădulare (cunie de lemn), împrejurul cărora să prinde cercul de fier. liubaiana, m. 106, cf. 102. Roata propriu-zisă... se compune din 6 bucăți numite ciolane, năplațe sau [o]bezi. pamfile, i. c. 128. În buciume... se bagă 10 spițe... Și cinci năplați, pește năplați se pune cercul. h xviii 143, cf. 277. Buciumeii de la roți, Tot mîni de hoți, Dar năplazii de la roți, Talpe de voinici. cătană, b. 172, cf. alr i 826/1, 5, 9, 12, 24, 26, 28, 30, 35, 45, 69, 77, 79. Roata se-ntoarce pe toți năplații (= soarta e schimbătoare), zanne, p. v, 538. 2. (La pl.) Tălpile de la sanie (Pecinișca-Orșova). alrm sn ii h 356/2. – pl.: năplați și (n.) năplațe. – Și: năplad (pl. năplazi), năplaj (alr i 826/75) s. m., naplat (ib. 826/18; pl. naplaturi, ib.) s. n., naplad (h xviii 277) s. m. – Din bg. наплат.