NĂLOAGĂ s. f. I. (Ban., vestul Olt. și prin Transilv.) Lume multă, mulțime care se îmbulzește; înghesuială. cf. h xviii 314, rev. crit. iv, 85. E mare năloagă la moară. viciu, gl. E năloagă la moară? – Nu, mai sînt vreo două care. boceanu, gl., cf. l. costin, gr. băn. ii, 133, lexic reg. 49. ◊ (Adverbial) Ei venisă năloagă biruiți. vîrcol, m. 33. ♦ (Prin nordul Munt.; adverbial) Din belșug; berechet. E, slavă Domnului, năloagă. rădulescu-codin. 2. (Bucov. și prin Mold.) Zăpadă mare. cf. glosar reg. ♦ (Prin Bucov.) Vreme rea cu lapoviță. cf. șez. v, 113. – pl.: (2) nălogi. șez. v, 113. – Și: (regional) nălog (h xviii 314) s. n., noloagă (GLOSAR REG.) s. f. – Din ser. naloga. cf. ucr. налога.