NĂlEMNIC s. m. (Învechit și regional) Persoană care s-a angajat cu plată, pentru a efectua o muncă. v. năimit² (2). Cine ține simbriia năiemnicului, ca și cela ce varsă sînge, judecă-se. CORESI, EV. 313, cf. 21, 28, 29, 486. Iată că nu sînteți păstori, ci naiemnici (a. 1777). CAT. MAN. I, 561, cf. T. PAPAHAGI, C. L. – pl.: năiemnici. – Și: năimnic (DHLR II, 515), naiemnic s. m. – Din slavonul наємьникъ.