NĂJIT, -Ă subst. sg., adj. I. subst. sg. (Med. populară) 1. Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc.; (regional) năjitură. cf. lb. Băbătia lui... ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită, ba că-i e făcut de plînsori. creangă, p. 111. Am aicea la București, în mahalaua Negustorilor, o prietenă meșteră care știe să tragă de gîlci și de năjit. caragiale, o. ii, 240. Cu prunele se descîntă de durere de urechi, care în termen popular se zice năjit. marian, s. r. ii, 285, cf. n. leoN, Med. 138. De năjit se descîntă mult în Moldova și foarte puțin în Muntenia. Bolnavului îi pocnește des urechea și apoi simte într-însa o durere din ce în ce mai tare. grigoriu-rigo, m. p. i; 123. Sub numele de năjit se înțelege, în cea mai mare parte a țării, otita, pe cînd în Muscel și în Maramureș, acest nume se dă gingivitei și chiar durerilor de măsele. candrea, f. 219, cf. 97, 116, 221, 225, bianu, d. s. Năjit, o boală de care curg urechile, pamfile, s. v. 168. Să nu se spele cineva pe cu apă din gură, căci face năjit pe gingii. gorovei, cr. 10. Scăpăm de friguri. Dă peste noi năjitul. Ni se umflă gingiile. stancu, d. 278. Are năjit în gură. h iv 163, cf. ii 84, v 19, 236, vii 491, x 360, 548, xi 290, 445, 519, xii 60, xrv 439, xvi 228, xvn 75, rev. Ist. iii, 383. O, năjite Pricăjite, Tu ieși din creierii capului, Din auzul urechilor, Din fața obrazului, Din sfîrcul nasului, Din vederea ochilor. teodorescu, p. p. 380. Năjitul e o boală de urechi și la om, și la animale, șez. iv, 129, cf. vi, 97, xxiii, 1. Năjit (dureri de năjit). Mat. folk. 702, cf. 643. Vă descînt... de năjit, de zăpăceală. viciu, gl. Năjit roșu înfocat, și-ai intrat la cutari-n cap, Dinț, măsăli să-i zdroghești? graiul, i, 278, cf. 271, 461, i. cr. iv, 82. Bubă de năjit. pamfile, b. 17. Mă nejite, Durduite. păcală, m. r. 245. Ș-o lua Mărie Pă cărare, Nezîd păntru supărare. t. PAHAGI, m. 126, cf. GEORGESCU-TISTU, B. 35, GR. S. VI, 241, ARH. FOLK. IV, 223, CHEST. v 73/182, Mat. dialect, i, 138. ◊ expr. A-și face de năjit = a căuta ceartă, bătaie. cf. zanne, p. ii, 646. ♦ Cerumen. Cf. polizu, BARCIANU, COMAN, GL., CHEST. VI 168/21, ALRM i/i h 36. 2. Boală care se manifestă prin apariția unor bube pe obrazul oilor, prin inflamația ugerului sau a pulpei, la oi și la vaci. Vacile și oile... ce au nejit, adecă a căror pulpă sau uger nu numai că se umflă, ci totodată și crapă. marian, ins. 330. Leac pentru mnijit. pamfile, dușm. 164, cf. șez. v, 114, păsculescu, l. p. 362. II. adj. (Regional; în forma nejit; despre oi, vaci) Bolnav de năjit (I 2). Oblojesc și spală apoi vita zburătăcită sau nejită la pulpă. marian, ins. 330. Vaca-i nejită la țîță. glosar reg. III. subst. sg. (Bot.; prin Bucov.) Pochivnic (Asarum europaeum). Se mai numește nejit sau nejitnică încă și-o plantă. marian, d. 158. – pl.: (II) năjiți, -te. – Și: (regional) nejit, -ă subst. sg., adj., nejid subst. sg., nijit, -ă (com. marian) subst. sg., adj., mijit subst. sg. – Din bg. нежит.