NĂCLĂIALĂ s. f. 1. Îmbibare cu o substanță grasă, cleioasă, murdară; năclăire. cf. lb, COSTINESCU. 2. (Concretizat) Substanță grasă, cleioasă, murdară (care năclăiește 1). Era o năclăială pe drum. pamfile, j. ii, 156. ♦ Stare de murdărie (cu substanțe grase, cleioase). Erau plini de gaz și de ulei pe cămașă și pe pantaloni... degeaba-i spală și le freacă hainele, că nu-i chip să-i mai scoată din năclăiala în care ajunseră. v. rom. ianuarie 1957, 31. – Năclăi + suf. -eală.