NUVELETĂ s. f. Nuvelă (2) de proporții reduse. Posedă în literatura ei mai nouă talente de o necontestabilă însemnătate, precum dovedește alegerea următoare de novelele și de schițe din pana a diferiți autori români, conv. Lit. xi, 388. Crede că un articol, o schiță, o nuvelă, nuveletă. . . trebuie să stea, dacă nu în deplină pace, măcar într-un cuviincios armistițiu cu morala, caragiale, o. iii, 233. „Luceafărul morții”, nuveleta ce deschide volumul „De la cinci pînă la cinciu”, reia pictura cartierului evreiesc din „Tîlharul de purcei”. v. rom. martie 1954, 263. Trebuie să reamintim că s-au scris mai de mult cîteva cărțulii, cîteva nuvelete etc. tribuna, 1962, nr. 267, 2/1.
– pl.: nuvelete.
– Și: (astăzi rar) noveletă s. f.
– Din it. novelletta, germ. Novellette, prin apropiere de nuvelă.